OPERATIA DE LIPOSUCTIE

In functie de zonele tratate si de marimea acestora, liposuctia la ZEN CLINICS se poate efectua sub anestezie locala (combinata sau nu cu sedare), rahianestezie sau anestezie generala.

Inciziile (cicatricile) sunt de obicei mici, de aproximativ 3mm, si sunt facute in zone ascunse. Initial, in zonele abordate se infiltreaza un lichid care contine anestezic si o substanta vasoconstrictoare, pentru a reduce trauma si sangerarea.

Un tub subtire (canula) este introdus prin aceste incizii pentru a disloca tesutul grasos in exces prin miscari de dute-vino, apoi acest exces este indepartat prin aspiratie.

Durata interventiei variaza in medie de la 1 la 3 ore.

Pentru a indeparta cat mai mult din depozitele de grasime si pentru a reliefa musculatura abdominala (patratelele), se poate folosi un aparat special de liposuctie cu laser ghidat GPS. Acesta topeste grasimea in exces si o evacueaza mai usor, ajutand totodata la asezarea pielii pe zona respectiva si oferind un rezultat superior liposuctiei clasice datorita stimularii productiei de colagen.

DUPA LIPOSUCTIE

Spitalizarea dupa liposuctie este de aproximativ 1-2 zile, in functie de volumul aspirat, tipul de anestezie si starea generala.

Durerea postoperatorie este de obicei de intensitate mica. Vanataile (echimoze) si umflaturile (edemul) de la nivelul zonelor operate dispar in doua saptamani.

In primele zile dupa operatie trebuie urmat un tratament analgezic si antibiotic timp de 5-7 zile.

Corsetul elastic trebuie purtat timp de minim 4 – 6 saptamani pentru a favoriza asezarea pielii.

Trebuie evitat efortul fizic si sportul timp de cel putin 1 luna si trebuie reluat progresiv. Masajul zonelor lipoaspirate poate fi inceput imediat dupa disparitia vanatailor si umflaturilor.

Controalele vor fi la inceput la 2-3 zile, apoi la 2 saptamani, iar ulterior la 3, 6, 12 luni.